Zgonea: Ponta să nu demisioneze; nu sunt dispus să candidez pentru o funcție cât e Ponta președinte

Zgonea: Ponta să nu demisioneze; nu sunt dispus să candidez pentru o funcție cât e Ponta președinte
Publicat: 25/01/2015, 13:17
Actualizat: 25/01/2015, 14:35

Zgonea a apreciat că analiza eșecului de la prezidențiale trebuie făcută cu „calm și cu răbdare” și nu la presiunea unor „vectori” care au diferite interese.

„Astfel de discuții se poartă, ca în orice instituție publică sau privată sau organizație neguvernamentală, și într-un partid politic se poartă în interior și în spatele ușilor închise, dar trebuie să le arăți oamenilor că te-ai reformat”, a spus Zgonea pentru Mediafax.

El a precizat că PSD a înțeles că trebuie să se reformeze și de aceea a și lansat Victor Ponta, ca președinte al partidului, câteva teme de reflecție, printre care și cea referitoare la autosuspendarea din partid a celor care au probleme cu Justiția.

„Cel care are probleme cu Justiția este autosuspendat din partid și nu mai va candida la vreo funcție până când nu se rezolvă problemele. Adică, să nu ne păcălim că eu mă autosuspend și în 2016 vin din nou să candidez că, domnule, nu avem o decizie în Justiție și eu, până nu ia o decizie Justiția, sunt din punct de vedere al legilor nevinovat. Corect. Dar din punct de vedere al percepției publice, un politician întotdeauna este prima dată vinovat și se duce în instanță să-și apere nevinovăția”, a spus Zgonea.

Zgonea a mai afirmat, întrebat dacă ia în calcul să candideze la șefia PSD, că face parte din echipa lui Victor Ponta și nu e dispus să candideze la vreo funcție atât timp cât Ponta e președinte.

„Eu fac parte dintr-o echipă a lui Victor Ponta. În acest moment funcția pe care eu o am, de vicepreședinte, îmi conferă și vizibilitate și eu cred că îmi aduc un aport bun la echipa pe care Victor Ponta și-a propus-o și a cerut-o Congresului în 2012. Din această perspectivă nu sunt sub nicio formă, să zic așa, dispus să candidez pentru o funcție atâta timp cât Victor Ponta este președintele partidului. Făcând parte din echipa lui, eu cred ca trebuie să arăți în 2015, indiferent de partidul politic, și o anumită loialitate față de echipa cu care lucrezi”, a menționat Zgonea.

El a spus că Ponta a arătat că este un foarte bun integrator în echipă și un lider.

„Mergem în această echipă, lucrăm foarte bine, nu am ce să-i reproșez, facem reforma partidului așa cum ne-o dorim noi astfel încât în 2016, după o bună guvernare, să câștigăm alegerile locale și alegerile parlamentare”, a adăugat Zgonea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Splendoarea de care puțini români știu. Locul care te transpune într-o altă lume
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×